După un an de la obținerea licenței de la Banca Națională a României, acționarii MaxyGo Credit IFN au decis să diminueze capitalul social cu 1,625 milioane de lei, la 1,5 milioane de lei, printre motive numărându-se interesul scăzut al populației în contractarea creditului de consum, pe fondul costurilor ridicate impuse de inflație.
După un an de la obținerea licenței de la Banca Națională a României, acționarii MaxyGo Credit IFN au decis să diminueze capitalul social cu 1,625 milioane de lei, la 1,5 milioane de lei, printre motive numărându-se interesul scăzut al populației în contractarea creditului de consum, pe fondul costurilor ridicate impuse de inflație.
Capitalul social al Intrarom, furnizor de soluții de telecom, IT&C, aplicații și servicii de mentenanță, cu afaceri de 179,4 milioane de lei în 2020, ar putea fi diminuat cu 7,43 milioane de lei, la 28,82 milioane de lei, operațiunea având ca fundament pierderile financiare înregistrate de companie. În acest sens, acționarii au fost convocați să aprobe operațiunea la începtul lunii martie.
Guvernul va adopta cât mai curând o strategie pentru dezvoltarea piețșei de capital, a anunțat, în deschiderea Profit Piața de Capital.forum, premierul Florin Cîțu, care s-a arătat favorabil reducerii taxării pe câștigurile la bursă. Premierul a mai arătat că va exista o strategie și pentru capitalizarea instituțiilor financiare ale statului, dar capitalul va trebui atras din alte părți, nu de la buget.
Companiile care înregistrează capitaluri proprii pozivitve precum șicele care majorează anual aceste capitaluri vor beneficia de o reducere a impozitelor, potrivit unei scheme de ajutor de stat discutate de Guvern în primă lectură.
Certasig își va reduce capitalul social cu 17,5 milioane de lei, sub condiția avizului Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), pentru acoperirea pierderilor de la finele anului 2017.
Grupul grec Intracom Telecom va reduce cu 50%, la 18,51 milioane de lei, capitalul social al subsidiarei din România, Intrarom București, furnizor de soluții de telecom, IT&C, aplicații și servicii de mentenanță, pentru acoperirea pierderilor din anii precedenți.
Payzone Romania, companie preluată de procesatorul britanic de plăți PayPoint în octombrie 2017, și-a diminuat capitalul social cu 22,397 milioane de lei, la 933.223 lei, pentru a acoperi pierderile acumulate de societate, în sumă de 23,8 milioane de lei.
Credit Europe Leasing își va diminua capitalul social cu 11,54 milioane de lei, la 5,4 milioane de lei, pentru acoperirea pierderilor cumulate la finele anului 2017, după ce, în vară, a fost operată o infuzie de 2,34 milioane de lei, la 16,9 milioane de lei, prin aport în numerar al acționarilor.
Acționarii Certasig vor să discute, în a doua parte a lunii decembrie, aprobarea reducerii capitalului social cu patru milioane de lei, prin compensarea în acțiuni în cadrul societății a unui împrumut acordat de către Certasig Holdings. De asemenea, acționarii vor să aprobe diminuarea capitalului social cu 17,5 milioane de lei. Ambele operațiuni sunt condiționate de aprobarea de către acționari, în acceași ședință, a propunerii Consiliului de Administrație ca asigurătorul să nu fie dizolvat în situația prevăzută de articolul 153, indice 24, alineatul 1 din Legea societăților 31/1990.
În primele 6 luni din 2018, OMV Petrom a efectuat achiziții de 190,8 milioane lei de la divizia Global Solutions, în creștere cu 8,5% față de perioada similară din 2017. OMV Petrom Global Solutions a terminat anul trecut cu un profit net de peste 16 milioane lei, la o cifră de afaceri de peste jumătate de miliard de lei, și cu un număr mediu de mai mult de 1.000 de angajați.
Marfin Leasing își va diminua capitalul social cu 73,67 milioane de lei (echivalentul a 15,81 milioane de euro), la 8,19 milioane de lei, pentru acoperirea pierderii contabile înregistrate pentru anul 2017, potrivit informațiilor companiei obținute de Profit.ro.
Acționarii APS Consumer Finance IFN (fosta KBC Consumer Finance IFN) taie din capitalul social 43,16 milioane de lei, reducându-l la 14,4 milioane de lei, pe fondul reducerii activității față de necesarul avut în vedere la momentul subscrierii capitalului social inițial.
Acționarii Advantage Software Factory (ASF) reduc capitalul social cu 1,1 milioane de lei, la 3 milioane de lei, prin restituirea unei cote-părți din aporturi.
Gigantul mondial al semințelor agricole și pesticidelor Monsanto a vrut să retragă 50 de milioane de dolari din subsidiara sa locală, Monsanto România SRL, prin reducerea capitalului social al acesteia, pentru a-și susține strategia de extindere, însă s-a răzgândit după mai puțin de o lună, la sfatul consultanților săi fiscali, potrivit documentelor companiei.
NextGen Communications, operatorul prin cablu din grupul Telekom România, își va diminua capitalul social cu 190,26 milioane de lei (40,77 milioane de euro), la 50,56 milioane de lei. Din totalul sumei, 166,93 milioane de lei vor acoperi pierderile companiei, iar diferența va fi încasată de asociatul unic.
Orange România, liderul pieței locale de telefonie mobilă, a redus capitalul social al retailerului Universal 2002, pe care îl deține integral, cu 4,33 milioane de lei, de la 8,66 milioane de lei.
Grecii care dețin Bancpost vor să retragă 235 de milioane de lei, 20%, din capitalul social al băncii, banii fiind restituiți acționarilor. Decizia are nevoie de aprobarea BNR și este argumentată prin faptul că Bancpost ar avea exces de capital.
Euroweb Romania, operator specializat în furnizarea de servicii de telecom pentru mediul de business, și-a utilizat toate rezervele legale pentru acoperirea pierderilor din anul 2016, care au atins 2,94 milioane de lei, potrivit unei decizii a acționarilor din luna iunie.
Patria Bank, numele sub care activează instituția de credit rezultată în urma fuziunii dintre Banca Comercială Carpatica (BCC) și Patria Bank, vrea să își reducă capitalul social cu circa 149,12 milioane de lei pentru acoperirea parțială a pierderilor cumulate în anii anteriori.
Eximasig, companie controlată indirect de stat, vrea să își diminueze capitalul social cu 50%, la 18,82 milioane de lei, pentru acoperirea parțială a pierderilor cumulate până la finele anului 2016, care însumau 20,62 milioane de lei.
Acționarii BCR Asigurări de Viață au decis acoperirea integrală a pierderilor cumulate de societate la 31 decembrie 2015, în sumă de 33,92 milioane de lei.
Acționarii Altex Romania, cel mai mare retailer electroIT local, au hotărât în august diminuarea capitalului social cu 3,02 milioane de lei, la 108,77 milioane de lei, pentru acoperirea integrală a pierderii contabile acumulate în perioada 2010 – 2015. Existența unei pierderi reportate din trecut, neacoperită integral din profiturile anilor următori, ar împiedica societatea să acorde dividende acționarilor într-o perioadă în care impozitul pe o astfel de bonificare a acționarilor a fost redus la 5%, de la 16% până anul trecut.
Producătorul de anvelope Michelin România ar putea restitui acționarilor 304 milioane lei (67,5 milioane euro) din capitalul social, dacă propunerea Consiliului de administrație al companiei va fi aprobată în 23 septembrie în AGEA. Compania este controlată de grupul francez Michelin, prin firma Compagnie Financière Michelin SCmA.
Acționarii Credit Europe Leasing au decis diminuarea capitalului social cu 57,97 milioane de lei, la 14,56 milioane de lei, pentru acoperirea pierderilor cumulate până la finele anului trecut, în sumă de 57,97 milioane de lei.